Treceți la conținutul principal

Tinde să realizeze lucruri mărețe pentru localitate

 


„Fundurii Vechi este un sat cu tradiții, cu obiceiuri, cu oamenii harnici și onești. Ca și în orice altă localitate mai este mult de muncit pentru ca oamenii să fie cu toții uniți, să aibă aceleași idei și să pătrundă în esența problemelor satului. Dar oricum, în pofida acestui fapt, fundurenii sunt săritori la nevoie, înțelegători, receptivi și susțin în mare parte lucrurile pe care le inițiază administrația publică locală”. Așa își definește satul și oamenii săi primarul de Fundurii Vechi dl Anatolie Gantiuc, cu care am stat la sfat într-o frumoasă zi de duminică, referindu-se în cadrul interviului cu noi despre mersul lucrurilor în așezarea rurală pe care o administrează. 

- La Fundurii Vechi reparația drumurilor în ultimii ani a luat de-a binelea amploare. Sunt niște realizări vizibile și lăudabile: artera principală de-a lungul satului e de mai mare dragul; o porțiune de drum de la ieșirea din sat e îmbrăcată într-un înveliș asfaltic nou. 

- Da, la acest capitol avem cu ce ne lăuda. Datorită Consiliului Raional Glodeni, programului „Drumuri bune”, a ex-primarului doamnei Emilia Vieru în anii precedenți a fost reparat tronsonul principal al satului; prin FISM în baza unui proiect s-a reparat pavajul din centrul localității. Sunt lucrări într-adevăr frumoase, de aceea anul trecut în campania electorală la mandatul de primar am mers cu sloganul că venim nu să distrugem ceea ce s-a construit, dar să păstrăm și să continuăm lucrurile inițiate anterior. 

Și anul acesta reparațiile drumurilor au avut continuare. Pe o porțiune de drum de la ieșirea din sat, ce se află la balanța Consiliului Raional, au fost desfășurate lucrări de reparație pe o lungime de 600 de metri. A fost așternut un înveliș asfaltic nou, valoarea lucrărilor constituind circa 2 mln 200 mii de lei.  

Sperăm că lucrările vor avea continuitate la anul viitor și, astfel, în două tranșe drumul spre ieșirea din localitate, care până acum a fost și este în variantă albă, va fi asfaltat. Porțiunea rămasă nereparată este de circa 2 km, estimativ fiind necesare de încă vreo 9 mln 600 mii de lei.

Anul acesta am reușit să reparăm și trei porțiuni de drum în variantă albă, lungimea totală a cărora a constituit 1 km 800 de metri. În această direcție s-au cheltuit circa 300 de mii de lei din Fondul Rutier și 76 mii de lei a fost suportul, oferit de cetățeni, cei din urmă contribuind mai mult la efectuarea reparațiilor la canalele de scurgere.

Tot anul acesta a fost reparat capital și un pod, cu suportul sută la sută din partea agentului economic FPC „Frapex-agro” SRL, director dl Nicolae Rotari. Acest pod până acuma punea în dificultate deplasarea la instituțiile de educație timpurie și de învățâmănt a unei treimi din numărul total al copiilor. Totodată datorită acestui fapt avem posibilitatea de a așterne pe această porțiune de drum asfaltul preconizat pentru anul 2020 din programul ,,Drumuri Bune”.

- Ați reușit anul acesta să desfășurați lucrări, ce țin de iluminare stradală?

- Desigur. E un proiect de prim-plan și anul acesta am instalat iluminare pe o lungime de 1 km și 700 de metri, lucrări în valoare de 104 mii de lei. În total în satul nostru sunt iluminate 6 km de drum.

- Nu aveți probleme la capitolul aprovizionarea localității cu apă?

- Se atestă probleme cu turnurile de apă, care-s foarte uzate și nu sunt predispuse spre reparație. De aceea am inițiat un proiect tehnic, care deja este gata în scopul instalării a două turnuri noi de apă, curățării fântânilor arteziene și construcției unei sisteme de dezinfectare. Conform devizului preventiv de cheltuieli valoarea estimativă a proiectului respectiv constituie circa 2 mln 800 mii de lei. 

Lucrări de renovare a apeductului în satul Fundurii Vechii a fost derulat în anul 2010, când a fost reparată prima fântână arteziană cu suportul FISM în sumă de aproximativ 300 mii de lei, ca mai apoi cu contribuția sută la sută a cetățenilor să fie renovată și a doua fântână. Până în prezent au fost conectate 520 de gospodării, cereri mai având de la 130 gospodării. Actualmente lungimea totală a rețelei de apeduct este de 28 de km. 

Apeductul se află în gestiunea întreprinderii municipale. Toți contribuabilii au contoare. Persoanele fizice achită a câte 10 lei/m3 de apă, iar cele juridice - 15 lei/ m3. Prețul a fost stabilit încă cu 10 ani în urmă. Cred că după ce vom investi în obiectivele nominalizate, în scopul modernizării și obținerii unei ape mai calitative, ulterior va fi revizuit și prețul la metrul cub de apă. 

- Instituția de educație timpurie din localitatea dumneavoastră și-a reluat activitatea?  

- Grădinița activează începând cu 7 septembrie curent, unde 36 de copii divizați în trei grupe frecventează instituția, cu tendința de a mări numărul acestora, în dependență de situația epidemiologică. Am procurat tot ce este necesar, conform cerințelor impuse din cauza situației epidemiologice. 

În zilele următoare așteptăm un grup de experți de la FISM cu care vom stabili unde va fi extinsă grădinița. E foarte necesar să construim o anexă din temelie, fiindcă capacitatea clădirii la moment este de 80 de locuri, în situația impusă de Covid spațiu avem doar pentru circa 40 de copii, în realitate însă, anual de pe teritoriul localității noastre 140 de micuți conform vârstei ar putea merge la grădiniță.  

- Ce măsuri întreprindeți în vederea gunoiștilor neautorizate?

- Încercăm să convingem oamenii să nu arunce gunoiul unde nimeresc. Chiar de la începutul mandatului meu am depistat mai multe focare de gunoiști aruncate la nimereală. Și împreună cu alți angajați, cotrobăiam ca să găsim mai multe dovezi, ce demonstrau cine este stăpânul gunoiului aruncat; ulterior îi chemam la primărie și îi preîntâmpinam că în caz de încercări repetate vor fi amendați, totodată fiind obligați să evacueze tot gunoiul de pe porțiunile date . În ultimul timp nu prea se atestă probleme majore la acest capitol. Oamenii merg la gunoiștea autorizată și depozitează acolo deșeurile. De două ori pe an, de către un agent economic cu care avem încheiat un contract, sunt efectuate lucrări de compactare a gunoiștii.   

Preconizăm să procurăm un tractor cu tot cu remorcă, care va fi în gestiunea întreprinderii municipale, pentru a oferi cetățenilor, în baza unui tarif stabilit, servicii de colectare a deșeurilor. În satul Fundurii Vechi cu câțiva ani în urmă a fost încercată procedura dată, dar după un sondaj efectuat cu locuitorii, majoritatea dintre aceștia s-au expus împotrivă. Sunt de părere să mergem înainte și să inițiem serviciul respectiv ce la sigur va fi de bun ajutor pentru cetățeni. 

- Cum colaborați cu membrii Consiliului sătesc Fundurii Vechi?

- Chiar de la începutul mandatului meu am propus consilierilor, dacă au careva idei sau propuneri sunt gata de a le lua în considerație și de a le pune în discuție. Sunt într-o relație destul de bună cu consilierii. Ca și în orice localitate se atestă dezbateri, dar până la urmă ajungem la un consens. Până în prezent încă nu a fost nici un proiect de decizie, care să nu fie acceptat de opozițiile din cadrul consiliului nostru.

- Aveți un Centru Comunitar spațios. Ce servicii oferă în prezent acesta?

- Centrul Comunitar „Armonia” oferă câteva servicii. Unul dintre acestea este cantina socială. Pe parcursul a 5 zile în săptămână este pregătit câte un prânz cald pentru 8 beneficiari – persoane solitare în etate și/sau cu dizabilități, care se află în situații foarte dificile și nu se pot autoîngriji. Un alt serviciu oferit cetățenilor nevoiași este spălarea hainelor. AO „Casmed” ne-a oferit gratis o mașină de spălat cu program automat, iar un lucrător social, care activează în baza unui contract cu AO ,,Casmed” și cu suportul APL, conform unui grafic, are grijă să ia hainele de la 14 cetățeni și să le ducă la centru la spălat, după care le returnează acestora deja curate. În afară de aceasta lucrătorul social oferă acestor beneficiari și multe alte servicii casnice la necesitate.

- Ca simplu cetățean, cum credeți ce calități ar trebui să aibă un primar?

- Un primar trebuie în primul rând să cunoască problemele oamenilor, să poată asculta cetățenii până la urmă, să caute posibilități de a-i ajuta și a rezolva lucrurile stringente și necesare pentru întreaga comunitate. Din păcate este foarte greu să fii pe placul tuturor, chiar și imposibil, oricum dacă te axezi pe problemele întregii localități nu pe interesele proprii, sau a unui grup anumit de cetățeni, cu timpul vine și răsplata: stimă, apreciere și susținere.

Mă strădui de fiecare dată când parvine din partea cuiva vreo solicitare, să mă deplasez la fața locului, unde desfășurăm adunări pe mahalale în cadrul cărora punem în discuție anumite probleme din zonă.

Pe viitor, când ne va permite situația epidemiologică, planific o adunare generală cu cetățenii, în cadrul căreia voi veni cu o dare de seamă, pentru a lămuri situația economică, care sunt posibilitățile APL-ului și ce planificăm pe parcurs. 

- Să adunați în palmares doar realizări și reușite! 

A intervievat Axenia Drumova

Postări populare de pe acest blog

La biserică pe serpentină

Drumul nou de la Cobani, construit recent din temelie din milionul de lei, alocat de stat prin intermediul Programului Național ”Drumuri bune pentru Moldova”, ne-a dus frumos pe serpentină până în ograda bisericii din localitate. Și nu e lungă serpentina cu pricina, are numai 417 metri, dar e așa de încovoiată, așa de șerpuitoare, de parcă ai urca în munții Carpați. Eu nu știu cum a arătat drumul în cauză până la deplasarea noastră, dar lumea spune, că ”era un necaz pe capul oamenilor. Râpă, dar nu drum”. Poate de aceea primarul satului, dl Ivan Pluta, le-a propus consilierilor locali să selecteze anume acest drum pentru reparații capitale. Zicând capitale am în vedere construit din temelie, deoarece aici asfalt n-a fost niciodată. - De ce anume pe acesta l-ați ales? – l-am întrebat pe primar. - De ce nu, e drumul ce duce la biserică, dar încolo merge toată lumea din sat. Și apoi edificiul bisericii noastre este un monument istoric. Cea mai veche biserică din lemn din părțile noastre.

Многодетная семья где царит любовь, гармония и трудолюбие

Историю многодетной семьи Китайгородских из села Стурзовка можно назвать поистине удивительной. В семье подрастают 5 детей, но однажды супруги решились взять на воспитание ещё троих несовершеннолетних. Нам удалось посетить эту прекрасную семью, окунувшись на несколько минут в радости и заботы многодетных родителей и их подопечных.

Avem resurse umane valoroase

 Sunetul clopoțelului se auzea îndelung, semn că urma o pauză între ore. Imediat curtea gimnaziului prinse viață, iar o parte din elevi, îmbrăcați în uniformă școlară și aranjați în coloană, se îndreptau împreună cu dna învățătoare spre poarta instituției de învățământ.  - Mergem la cantină, ne comunica dna Elena Aniță, în timp ce traversa strada împreună cu elevii la trecerea de pietoni. Ne grăbim, căci trebuie să ne încadrăm în cele 20 de minute, cât durează recreația între orele de studiu.  Cu îndemnul ”Să aveți poftă!” ne-am îndreptat spre administrația gimnaziului. ”Cum a debutat acest an de învățământ?” - o întreb curioasă pe dna Veronica Iațcu, director al IP Gimnaziul Ciuciulea. ”Cu optimism și cu gândul, că vom depăși cu bine obstacolele și provocările acestui an”, - fusese răspunsul managerului. Inițiind o discuție tacticoasă aflasem, că în instituția în cauză învață 234 de elevi. În ciclul primar studiază 102 elevi, repartizați în patru clase, iar alți 132 de elevi urmează c